Arcivescovado per le Chiese Ortodosse di tradizione russa in Europa Occidentale (Patriarcato di Mosca)

Preasfințiților Episcopi, Preacuvioșilor și Preacucernicilor părinți protopopi, preoților și diaconilor, monahilor și monahiilor, credincioșilor și tuturor prietenilor Arhiepiscopiei noastre.

„HRISTOS SE NAȘTE! SLĂVIȚI-L!”

Intrăm în perioada Nașterii Domnului – postul Crăciunului a început pe 15 /28 noiembrie – și, prin urmare, ne îndreptăm atenția către prăznuirea unui eveniment care a schimbat cursul lumii: Nașterea lui Dumnezeu în Trup. Aceasta este afirmat prin credință, iar nu prin rațiune. Oricine afirmă aceasta împlinește o alegere la care se angajează pentru întreaga viață. Fiecare dintre noi trebuie să declare sincer ce Dumnezeu alege. Hristos nu s-a născut la Roma sau la Atena. El nu a ales puterea, bogăția sau inteligența. Nici măcar nu a ales Ierusalimul, „Orașul”. Locul unde s-a auzit pentru întâia oară respirul lui Dumnezeu făcut Om, a fost peștera săracă din Betleem. În acest sens, alegerea lui Hristos ne face cetățeni ai Betleemului; trebuie să ne împropriem smerenia și sărăcia peșterii. Dumnezeu a făcut din acest orășel disprețuit și necunoscut locul prin excelență al descoperirii Sale. A ales ceea ce era neînsemnat, ce era sărac, ce era cu adevărat uman, pentru a spune omenirii că și El, Dumnezeul Creator, a vrut să se facă om, să trăiască cu omul, să-și asume toată suferința, sărăcia și tragedia omenirii, a micimii omului, care suntem cu toții. Sărbătoarea Nașterii este în strânsă legătură cu această peșteră, aceste paie, aceste animale smerite și cu doi oameni săraci, dar încrezători, care se uită la acest copil care este anunțat ca Mântuitor.

Nașterea lui Iisus în Betleem nu este un eveniment pierdut în adâncul istoriei și care nu m-ar preocupa pe mine, un om al mileniului trei; mesajul Nașterii nu se adresează umanității în general (care ca atare nu este nimic), ci se adresează fiecărei persoane în particular, ca individ. Atinge fiecare suflet, într-un mod unic și excepțional. Sunt eu celui căruia mi s-a spus: „Iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie… Astăzi vi s-a născut un Mântuitor” (Luca 2, 10-12). Această bucurie este anunțată fiecăruia dintre noi. Pentru mine s-a născut un Mântuitor. Nașterea Domnului este un dar pentru noi toți și trebuie să-l împropriem și să-l primim cu credință și recunoștință.

Nașterea lui Hristos în simplitatea peșterii și a leagănului exprimă, chiar înainte de a fi rostit fiecare cuvânt, voința lui Dumnezeu de a fi numărat printre cei mai săraci și mai smeriți oameni de pe pământ. El va fi deci găsit printre cei dezmoșteniți din această lume (numărul lor este în continuă creștere, în timp ce inteligența nu a fost niciodată atât de puternică), printre bolnavi, prizonieri, păcătoși, și-n fiecare suflet suferind. Adevăratul creștin își dorește un singur lucru: să fie sărac cu Iisus, mai degrabă decât bogat fără El. Preferă să locuiască în peșteră cu Iisus, Maria și Iosif, decât într-un hotel unde nu va mai fi loc pentru dânsul dacă spune cine este defapt. Prin urmare, după cuvintele lui Iisus, care îi învață pe ucenicii Săi, cei care îl cinstesc ca și Învățător, trebuie să știe că pentru ei nu este loc în această lume, pentru că: „Fiul omului nu are unde să-și plece capul” (Luca 9, 58). 

Nașterea lui Hristos este sărbătoarea Trupului Mistic al tuturor botezaților, pentru că prin Întrupare toți bărbații și femeile au devenit mădulare ale lui Hristos. Sfântul Pavel a înțeles cel mai bine esența acestui lucru când le-a scris Corintenilor: „Voi sunteți Trupul lui Hristos și sunteți mădulare ale Lui, fiecare în parte” ( I Cor 12, 27). Astfel credem că Întruparea și-a avut începutul în corpul uman – cel a lui Iisus Hristos și a oamenilor, o unire inexprimabilă care este mai presus de orice înțelegere. De altfel, dincolo de evenimentul istoric petrecut la Betleem, în care Fiul lui Dumnezeu și-a asumat un trup uman vizibil, s-a petrecut un alt eveniment care privește întreaga umanitate: Dumnezeu, întrupându-se, într-un anumit sens își ia drept mireasă și înnoiește natura umană, la care participăm, și creează între El și noi o relație care, fără a înceta să fie cea a Creatorului și a creaturii, este și cea a „corpului” și „membrelor”. Cele două naturi sunt unite fără confuzie. Sărbătoarea Nașterii Domnului ne permite așadar să devenim mai profund conștienți de natura noastră, cea umană, regenerată de Iisus Hristos, așa cum subliniază Sfântul Leon cel Mare: „Recunoaște, creștine, demnitatea ta și, făcându-te parte a naturii divine, nevrând a te întoarce la netrebnicia trecutului printr-o purtare lipsită de demnitate. Amintește-ți cine este Stăpânul tău și din ce Corp faci parte.” (Omilie la Nașterea Domnului).

Fie ca Cuvântul lui Dumnezeu să devină trup în noi, în acest loc creat pentru a-L primi, să intre în trupul nostru și să-l transforme. Fie ca puterea acestui Cuvânt să treacă din exterior în interiorul membrelor noastre și legea Duhului să prevaleze asupra legii cărnii. Nașterea lui Iisus Hristos va avea o semnificație reală pentru noi numai dacă însuși trupul nostru este transformat, mișcat și dominat de Cuvântul făcut trup.

Praznic binecuvântat tuturor!

Paris, 25 decembrie 2023/ 7 ianuarie 2024

† Mitropolitul Ioan de Dunba,

Arhiepiscopul Bisericilor Ortodoxe de Tradiție Rusă în Europa Occidentală